In incercarea de a nu uita cum s-a nascut Marte, sau chiar de a-mi aminti cum a inceput micul nostru universc, m-am apucat de scris la aproape 3 ani distanta. Sa vedem ce si cat imi mai amintesc.
Imi amintesc ca sarcina a fost super usoara, dar ce stiam eu atunci... Eram pesimista, proasta si pesimista si imi era greu sa anticipez cat de minunat, de perfect, va fi Marte. Acum ca se apropie nasterea lui Venus imi dau seama cat de usor a fost prima data, cum radeam in sinea mea de gravidele care gafaiau dupa ce urcau cateva trepte. Insa, 3 ani mai tarziu si 10 kg in plus ma fac, acum, sa simpatizez cu orice gravida, oricat de "obosita". Cu Marte totul - TOTUL - a fost usor: sarcina, nasterea, cresterea lui. Nu imi pot imagina ca Venus sa fie mai buna, mai cuminte sau mai frumoasa. Uneori gandesc, dar rar indraznesc sa spun, ca nu merit un copil mai bun decat Marte, adica merit eu sa imi fie chiar atat de usor? Poate merit!
Mergand la inceputuri Marte a fost o intamplare nu o "socoteala" dar s-a potrivit sa se nasca cum nici daca planuiam nu iesea. Nu imi mai amintesc cum au trecut cele 39 de saptamani, imi amintesc doar ca dormeam bine noaptea. Iar intr-o zi, pe la ora 15 m-am oprit din treaba si mi s-a parut ca sunt cam uda... jos. I-am zis Pamantului, mai mult in gluma, ca s-ar putea sa ma fi scapat pe mine si el mi-a raspuns ca probabil asa e :)). Citisem eu ca se pot intampla si astfel de treburi asa ca m-am dus linistita sa fur un pui de somn. Dar ca sa fiu eu sigura am strecurat un servetel uscat care dupa o ora juma' nu a trecut testul... era ud, cam prea ud!?! M-am dus la toaleta si ceva a curs din mine, asa ca si cum ai rasturna o halba plina in toaleta. Fara nici o urma de panica sau stress m-am bagat in dus sa ma "ferchezuiesc", mi-am pregatit bagajul care nu statea facut de 2 luni in urma cum citisem pe forum ca se face. Pe la ora 16 eram la maternitate la Urgente. Si dupa ce doctorul a completat o fisa in care a scris el ce a vrut, ca nu mi-a curs nimic si sigur mi s-a parut mi-a zis sa ma duc la garderobiera. Si eu, naiva, am intrebat daca asta inseamna ca raman sa nasc. La doamna garderobiera i-am strecurat 100.000 ( 10 lei ) ca habar nu aveam ce loc ocupa ea in ierarhia spitaliceasca. Clisma a fost distractie si apoi am mers la sala de nasteri. O asistenta m-a "preluat" si "prelucrat" si s-a luat din nou de faptul ca eu am zis ca am o teava sparta. "Sigur nu vi s-a rupt nimic, sigur nu curge nimic... doar ca in urma mea a ramas o balta mare pe pat... Oooo, curge!" In sfarsit observase cineva. Asa ca pe la ora 20, dna. Vali moasa simpatica care m-a ajutat sa am amintiri frumoase si vreo asitenta sau doctorita de garda mi-au strecurat un cokteil prin branula. Si cand credeam eu ca nu mai pot de rau, la fix 12:20 apare doctorul meu. Pardon, Doctorul meu! "Da, dilatatie 3, contractii 40... mai dureaza cateva ore bune! Faceti-i asta, asta si asta si ne vedem dimineata." Eu transmit mesajul catre Pamant si il trimit la culcare ca mai dureaza. Ce mi-au dat, ce mi-au facut nu stiu, caci ori de durere ori de oboseala mi s-a taiat filmul. M-am trezit singura, cu fata la perete si dna. Vali ( care ma mangaiase toata seara) nu era. M-am uitat spre masa unde, de obicei, erau oamenii in halate. Nu era nimeni! Ceasul abia trecut de ora 1 si mie imi venea sa imping. Am strigat la dna. Vali si ea a venit buimaca si nervoasa ca am trezit-o iar cand i-am zis ca imi vine sa imping mi-a zis "IMPOSIBIL!". Apoi cu o mana a ridicat cersaful, mandibula i-a cazut in piept si i s-au cascat ochii, iar cu mana libera cauta chiar panicata mobilul ei prin buzunarele la halat. Mi-a zis sa ma ridic si sa merg la masa unde deja vazusem cum au nascut 3 sau 4 femei inaintea mea. Toate niste doamne, n-au scos un sunet, ba una dintre ele repeta cu glas stins "Vai, ce rusine imi e..." WTF, mi-am zis, stai sa vezi cum le dau clasa si nasc ca o doamna si eu, pentru ca deh' eu am facut si cursul de mame... Cand m-am ridicat in picioare mi-a venit sa imping, dar in asa fel ca am uitat si de curs si de tehnici de respiratie ba am mai si enervat-o pe moasa ca ea mi-a zis sa nu imping. Nici nu m-am urcat bine pe masa ca era forfota in jurul meu si eu ma certam, de una singura, cu echipa care il astepta pe Marte sa il cantareasca :D "Nu mai vreu, nu mai pot..." treburi din astea, dar asa fara sa vreau in maxim 5 minute Marte era deja pe o masuta urata, imfolotit in niste carpite si smiorcait. Nu plangea, mai mult se smiorcaia. Si nu mai stiu cum si cui am cerut telefonul mobil - o prastie neperformanta - cu care am apucat sa fac cateva poza, prea putine si cam neclare. Apoi l-am sunat pe tati si cat Doctorul ma cosea noi faceam glume si Marte trimitea salutari Pamantului din fundal. Imi mai amintesc ca Doctorul mi-a zis ca ma cam sclifosesc si ca s-a mirat cat de gros e cordonul ombilical. Imi amintesc cand moasa s-a luat de el ca a pacalit-o ca eram dilatata 3, pentru ca era imposibil sa nasc asa repede si Doctorul ii repeta "Dna. Vali, doar ma cunoasteti de mult!!! 3 era!". Au urmat 9 ore in salonul de lauzie. Altele stateau numai 2 dar eu mi-am gasit sa lesin in drum spre baie. Mare dezamagire pentru moasa care, obisnuita sa nu se cenzureze, mi-a zis "Cacacioaso!". Eu zic ca am fost curajoasa si am nascut repede. Greu am ajuns la Marte, dupa 9 ore... si atunci am cerut voie sa il vad de parca nu era al meu, de parca era al lor si eu vroiam sa il imprumut. Recunosc ca m-am uitat la eticheta sa vad care e al meu si recunosc ca tiganelul de 2 zile de langa Marte mi se parea mai reusit, mai conturat, dar ce m-a surprins la Marte a fost faptul ca nu plangea. Avea ochisorii deschisi si isi framanta mansetele intre degete... parca ma astepta, cuminte! Mereu cuminte! Si asa a fost mereu cat a fost mic, pana pe la vreo 1 an si 10 luni. E adorabil , e perfect dar asta am sa scriu in alta seara. Acum ma duc langa el sa il adulmec pana adorm. Multumesc Doamne pentru ca mi L-ai dat pe Marte! Si multumesc si pentru Venus, pe care o astept confuza si contrariata.
